În primul rând suntem frați. Asta contează mai mult decât pare, pentru că o echipă formată din frați funcționează altfel față de doi colegi care lucrează împreună. Ne cunoaștem de o viață, ne completăm fără să fie nevoie să explicăm prea mult, și asta se simte în felul în care lucrăm la o nuntă.
Iar pentru a ne cunoaște puțin mai bine, am lăsat puțin mai jos, un video din primul nostru an împreună ca și echipă.
Le mulțumim din suflet, tuturor cuplurilor care au ales să aibă încredere în noi! Abia așteptăm și următoarele evenimente!
Sunt multe echipe foto-video de nuntă în București. Ceea ce ne diferențiază pe noi nu e echipamentul și nici numărul de nunți bifate, ci felul în care lucrăm. Stilul nostru documentar înseamnă că nu regizăm nimic, nu construim momente și nu vă scoatem din ziua voastră ca să facem poze.
Suntem acolo, surprindem ce se întâmplă, și la final aveți fotografii și un film care arată exact cum a fost ziua respectivă, nu cum ar fi trebuit să arate.
Dacă asta e ce căutați, vă aflați în locul potrivit!
Amândoi am venit din domenii complet diferite înainte de a ajunge aici.
Vlad a petrecut 6 ani în Anglia, unde a studiat și a lucrat în arhitectură. În paralel a început să fotografieze, la început fără nicio intenție anume, apoi din ce în ce mai serios. Din 2018 a început să fotografieze nunți, iar în 2021 a renunțat complet la arhitectură. Are fotografii premiate pe Fearless Photographers și This is Reportage, două dintre cele mai cunoscute platforme internaționale de fotografie de nuntă, și s-a clasat în Top 20 fotografi de nuntă din România în 2024.
Radu a studiat Kinetoterapia la UNEFS și a lucrat 6 ani la Hospice Casa Speranței, mai întâi ca kinetoterapeut, apoi într-o poziție de management. La un moment dat a decis că e timpul pentru o schimbare și a ales să învețe videografie. A filmat conferințe, evenimente sportive și a făcut parte din echipa de social media a echipei de baschet Rapid. Din 2024 filmează nunți alături de Vlad.
Pe Lucian l-am cunoscut la Padel. Am nimerit cu el într-un meci, ne-am luat cu vorba și am aflat că face videografie de ani întregi. I-am propus să vină cu noi la o nuntă, să ne ajute, iar când am văzut ce putem face împreună, am decis că nu vom mai merge vreodată la un eveniment fără al doilea videograf, așa că Lucian a devenit parte din familia Oameni și Umbre.
Lucian a studiat psihologia, ceea ce l-a ajutat să înțeleagă mai bine curiozitatea pe care a avut-o mereu față de oameni și poveștile lor și a găsit o pasiune în imortalizarea acestor povești pe film, pasiune pe care a decis să o transforme într-un job full time. Experiența lui în videografie este vastă, de la proiecte comerciale, cu branduri mici și mari, până la evenimente precum baluri de absolvire, iar de când ne-a cunoscut pe noi, s-a întors și la nunți, devenind foarte rapid mâna dreaptă a lui Radu, atunci când lucrăm, și un prieten bun, atunci când nu.
Numele nu e ales la întâmplare. Oamenii sunt motivul pentru care facem ce facem, fără ei nu am avea nicio poveste de spus. Umbrele sunt partea care dă adâncime unei imagini, pentru că în fotografie și în film, lumina singură nu e suficientă. Împreună, cele două cuvinte descriu exact ce căutăm în fiecare nuntă pe care o documentăm.
Ziua nunții se desfășoară rapid și cu multe lucruri care se întâmplă în același timp. De aceea lucrăm în doi, Vlad pe foto și Radu pe video, fără să pierdem momente importante.
Lucrăm aproape exclusiv cu lumină naturală și nu folosim flash în timpul ceremoniei sau al momentelor importante. Ca look vizual, atât foto cât și video, tonurile sunt calde, culorile ușor desaturate, cu un aspect inspirat din cinematografia pe film.
Ședința foto este singurul moment în care oferim puțină îndrumare, câteva indicații legate de lumină și locație. În rest, ziua e a voastră.
Suntem Vlad și Radu, frați, și echipa foto-video din spatele proiectului Oameni și Umbre.
Vlad fotografiază nunți din 2018, în România și internațional. Toscana, Grecia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Turcia. Are fotografii premiate pe Fearless Photographers și This is Reportage, două dintre cele mai respectate platforme de fotografie de nuntă din lume, și s-a clasat în Top 20 fotografi de nuntă din România în 2024.
Radu creează filme de nuntă cinematice, în stil documentare. Lucrează într-un stil extrem de discret. Vei uita că e acolo, dar filmul va rămâne pentru totdeauna.
Stilul nostru? Documentar, relaxat, și foarte clar. Nu regizăm, nu vă obligăm să vă așezați în zeci de poziții ciudate. Pur și simplu urmărim ceea ce se întâmplă în cea mai importantă zi din viața voastră. Asta face ca fotografiile și filmele voastre să arate și să transmită exact emoțiile din ziua nunții voastre.